Izvoarele Calimani

Apă hidrogencarbonatată calcică, slab spre foarte slab mineralizată sau oligominerală (reziduu sec de 67 mg/l), plată, hiposodică, cu pH= 7 fiind una din apele cu cel mai scăzut conținut în săruri minerale din România Apa de izvor “IZVOARELE CĂLIMANI” provine din izvoarele Q 1 și Q 2 situate la cota de 1150 m, pe versantul estic al Munților vulcanici Călimani Izvoarele sunt situate într o regiune virgină, împădurită, într o zonă de rezervații naturale în vecinatatea sudică a Parcului Național Călimani și a rezervației Dobreanu. Amplasarea surselor, condițiile geologice, geografice și administrative, conferă izvoarelor o bună protecție naturală la orice factor de poluare extern.
Vezi mai multe produse

Izvorul Minunilor

Izvorul Minunilor este unul dintre izvoarele minerale din România, aflat în stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor. Izvorul este situat lângă un drum turistic ce pornește din Stâna de Vale, fiind vizibil de departe și foarte ușor accesibil. Se prezintă sub forma unui jet de apă cu debit mare ce își face apariția dintr-un bolovan, apoi coboară sub forma unor mici cascade și ajunge într-o baltă înconjurată de pietre, aflată lângă drum. Accesul la bolovanul de unde apa își face apariția se face pe două scări, de o parte și de alta a izvorului, iar accesul propriu-zis către izvor se face pe Valea Iadului, spre stațiunea Stâna de Vale, unde izvorul se află situat. Apa izvorului este una plăcută la gust, cu numeroase efecte terapeutice.
Vezi mai multe produse
Keia

Keia

Keia – Izvorul Zăganului este licențiată ca apă minerală naturală. Sursa se află la aproximativ 1.200 de metri altitudine, în Aria Protejată Ciucaș, pe versantul sudic, fiind unul dintre cele mai înalte puncte de exploatare a apei minerale din România. Keia este o apă minerală naturală oligominerală cu conținut de sodiu scăzut, ceea ce o face potrivită inclusiv pentru consumul copiilor.
Vezi mai multe produse

Laimon Fresh

Băutură carbogazoasă fără alcool, cu o combinație unică de arome de lămâie . Produs sub licență de la compania elvețiană GreenMe SA
Vezi mai multe produse

Laurul

Siropurile de fructe marca LAURUL sunt destinate tuturor consumatorilor și sunt cele mai bine vândute produse din categoria lor Rețeta perfectă? O parte sirop la șase părți de apă
Vezi mai multe produse

Leonard

Băutură Leonard conține vitaminele A, B2, B3, B5, B6, B9 și D Unele dintre proprietățile acestui produs sunt : Aportul zilnic de multivitamine este asociat cu niveluri crescute de energie Aportul zilnic de multivitamine are un efect pozitiv asupra starii de spirit si linistii mintii si emotiilor Întărirea sistemului imunitar Crește metabolismul
Vezi mai multe produse

Limolife

Gustul fresh de lamaie in combinatii unice te va provoca sa incerci fiecare sortiment LimoLife. Aromele naturale de ghimbir, zmeura si menta sunt completate armonios cu mierea de albine si pulpa de lamaie. Pentru iubitorii de clasic și curat, LimoLife Original are la baza o reteta pe cat de delicioasa, pe atat de simpla: lamaie, miere si apa. Atat. Pregateste-te pentru o experienta racoritoare!
Vezi mai multe produse
Mirinda

Mirinda

Mirinda este o băutură cu un gust distinctiv de portocală, oferind o aromă intensă de fructe şi o doză de aromă ce dă frâu liber imaginaţiei, permiţându-i să creeze o lume distractivă de senzaţii tari. Este băutura ce satisface până şi cel mai sofisticat gust, îmbinând aroma deosebită de citrice şi gustul acidulat răcoritor.
Vezi mai multe produse

Monin

MONIN este mai mult decât o soluție pentru băuturi, este un mod de viață, o experiență bazată pe expertiză veche de un secol, un brand prietenos cu mediul. Este autenticitatea și dorința de a aduce oamenii împreună, folosind doar cele mai bune ingrediente naturale într-un mod atractiv și creativ.
Vezi mai multe produse

Nera Kritis Paw Patrol

Nera Kritis a inceput sa functioneze in 2003 cu exploatarea muntilor albi din Creta,unul din cele mai curate izvoare din Grecia . In 2012 ,Nera Kritis a inovat la nivel mondial, adresandu-se copiilor prin crearea sticlei de apa colorate cu forme de animale fiind premiata la SIAL Paris Innovation 2012.
Vezi mai multe produse

Nera Kritis Peppa Pig

Nera Kritis a inceput sa functioneze in 2003 cu exploatarea muntilor albi din Creta,unul din cele mai curate izvoare din Grecia . In 2012 ,Nera Kritis a inovat la nivel mondial ,adresandu-se copiilor prin crearea sticlei de apa colorate cu forme de animale fiind premiata la SIAL Paris Innovation 2012.
Vezi mai multe produse
Nestea

Nestea

Nestea – deliciosul ceai rece în amestecul perfect – este băutura răcoritoare necarbogazoasă cu gust intens răcoritor şi cu 30% mai puţin zahăr datorită puterii de îndulcire a extractului purificat din frunze de stevia.
Vezi mai multe produse
Pepsi

Pepsi

Pepsi este marca îndrăzneaţă şi optimistă pentru spiritele tinere, inspirându-i să profite din plin de viaţă şi să fie conştienţi de pasiunea şi impactul pozitiv pe care le pot insufla lumii. Datorită ambalajului, gustului şi acidului irezistibile, Pepsi potoleşte setea oricui.
Vezi mai multe produse
Perla Harghitei

Perla Harghitei

Apa minerală Perla Harghitei este o minune a naturii: fără intervenţie umană, apa minerală este microbiologic pură şi perfect echilibrată. PERLA HARGHITEI S.A. este localizată în comuna Sâncrăieni, în judeţul Harghita, la 10 km de municipiul Miercurea-Ciuc, pe drumul naţional E578 între Miercurea-Ciuc şi Braşov. Toată regiunea, numită Ciucul Inferior, este deosebit de bogată în surse de apă minerală, numai în zona comunei Sâncrăieni existând peste 80 de izvoare de apă minerală.
Vezi mai multe produse
Perla Moldovei

Perla Moldovei

Apa Perla Moldovei este o apă oligominerală natural alcalină, având pH-ul cu valoarea 8,8. Alcalinitatea este dată de tulpina bicarbonatului de sodiu (NaHCO3) care se găseşte natural în această apă rară. Extrasă de la 210m adâncime, apa Perla Moldovei nu este supusă niciunui proces care să-i modifice compoziţia chimică sau alcalinitatea, fiind îmbuteliată în aceeaşi stare în care se găseşte şi în adâncuri.
Vezi mai multe produse
Perrier

Perrier

Apa Perrier este produsă de Nestle Waters și este lider incontestabil pe piața din Franța, SUA, Canada, Rusia, Japonia. Perrier – băutura care oferă multă prospețime – izvorăște din sursa ‘Les Bouillens’, fiind distribuită în peste 140 de țări.
Vezi mai multe produse

Pfanner

Numele Pfanner reprezintă o familie, o companie, o marcă şi o filosofie: facem tot ce ne stă în putință pentru a oferi produse de înaltă calitate, folosind darurile naturii. În centrul acestei filosofii sunt oamenii și nevoile lor; în cazul nostru, gustul, bucuria, sănătatea şi sucurile. Acest lucru înseamnă că la fiecare nivel al procesului de fabricaţie aplicăm cele mai înalte standarde de calitate care sunt asigurate prin monitorizare şi controale constante. Avem mare grijă la selectarea, procesarea şi îmbutelierea fructelor noastre. Credem că inovarea, dezvoltarea şi îmbunătăţirea continuă reflectă un brand viu. Şi acest lucru a trecut testul timpului: în decursul a peste 160 de ani, Pfanner a câştigat încrederea a milioane de consumatori.
Vezi mai multe produse

Poiana Negri

Poiana Negri este o apa minerala naturala carbogazificata. Caracteristicile care o definesc sunt lunga sa traditie, gustul sau unic, continutul bogat in minerale si carbonatarea puternica. Prin aceste calitati, Poiana Negri se asociaza cu mancarea traditionala romaneasca.
Vezi mai multe produse
Prigat

Prigat

Prigat este brandul care, pe lângă energia naturală în viaţa de zi cu zi, îţi aduce mereu şi o notă de umor. Prigat are o gamă largă de arome din care poţi alege, iar portofoliul include still drink, nectar şi suc 100%
Vezi mai multe produse

Queen Aloe Vera

Retetele Queen Aloe Vera contin 30% suc si bucati proaspete de Aloe Vera. Astfel, am creat mixul perfect intre gustul echilibrat, aproape de natura si proprietatile sanatoase ale plantei de Aloe Vera, care are un continut ridicat de micronutrienti, precum aminoacizi, minerale si electroliti. Alege una dintre aromele delicioase Queen Aloe Vera si da startul unei zile pline de energie! Queen Aloe – mix sanatos de arome pentru un inceput de zi fresh!
Vezi mai multe produse
Red Bull

Red Bull

Red Bull este o băutură funcţională care îţi oferă aripi oricând ai nevoie. Conţine ingrediente de calitate superioară: cofeină, taurină, complexul de vitamine B, zaharoză şi glucoză, apă de izvor din Alpi.
Vezi mai multe produse
San Pellegrino

San Pellegrino

Apa minerală San Pellegrino este ambasadorul stilului italian în lume, având ca valori dragostea pentru mâncare, eleganță și stil. San Pellegrino izvorăște din Alpii Italieni, din orașul Bergamo situat la 25 de km de orașul Milano, este produs de peste 600 de ani, iar în anul 1997 a fost achiziționat de către Nestle Waters.
Vezi mai multe produse
Santal

Santal

Santal a fost creat în ideea de a îmbina cât mai armonios toate ingredientele necesare pentru obținerea unor sucuri de cea mai bună calitate. Selecția celor mai bune fructe, rețetele inovatoare adaptate dorințelor și nevoilor consumatorilor, tehnologia modernă și ambalajele speciale atât din punct de vedere funcțional cât și din punct de vedere al designului modern și minimalist, stau la baza sucurilor Santal 100% naturale.
Vezi mai multe produse
Schweppes

Schweppes

Schweppes, o băutură răcoritoare carbogazoasă, pentru cei cărora le place să-și trăiască viața din plin. Un pic înțepătoare și cu diferite arome de fructe, Schweppes este de obicei amestecată cu alcool în multe părți ale lumii.
Vezi mai multe produse

Stanceni

Izvorând din inima munților Călimani, munți de natură vulcanică, apa minerală naturală carbogazificată Stânceni are un conținut bogat în minerale, în special sodiu, calciu și magneziu, oferind o hidratare optimă și susținând buna funcționare a organismului.
Vezi mai multe produse
Tusnad

Tusnad

Apele minerale imbuteliate de Tusnad izvorasc din adancul Muntilor vulcanici Harghita, intr-o zona curata, cu aer proaspat, cu paduri de brazi dese si umbroase. Ne dorim sa transmitem aceasta frumusete si puritate in fiecare picatura de apa.
Vezi mai multe produse

Tymbark

În 2004, a apărut pe piața românească brandul Tymbark, odată cu lansarea gamei Tymbark Nectar 1L. Până în prezent, brandul Tymbark a inovat continuu, observând cu atenție preferințele consumatorilor și aducând constant în atenția lor o varietate de produse care să le satisfacă gusturile și preferințele. Astăzi, Tymbark este unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate branduri din România, are o imagine modernă, dinamică și aspirațională. Reușește mereu să se reinventeze și să stabilească noi direcții ale pieței JNSD, fiind lider detașat în categorie. Produsele Tymbark sunt de calitate ridicată și se adresează unui tip variat de consumatori. Brandul TYMBARK a primit distincția Superbrands 2021 la categoria de băuturi non-alcoolice, reprezentând o recunoaștere a calității produselor și a reputației de care se bucură în rândul consumatorilor români.
Vezi mai multe produse

Uludag

Acest îndrăgit produs turcesc are o aromă unică de fructe, iar rețeta este un secret de familie de generații. Uludag gazoz are un gust fructat, dulce și note de lămâie, crocante, zesty. Băutură răcoritoare excelentă, mai ales pentru sezonul de vară.
Vezi mai multe produse

Valcele

Dispepsii gastrice, atonii gastrice, constipaţii cronice, unele dispepsii intestinale cu fermentaţii , colita mucomembranoasă, sechele după hepatite acute, hepatite cronice, litiază biliară, cură de diureză, manifestări artritice în general, anemii ,gută, diabet- forme uşoare. Un rol extraordinar din punct de vedere terapeutic îl are bicarbonatul existent în apă care potrivit ultimelor cercetări medicale are rolul primordial în reglarea echilibrului acido-bazic la nivelul fluidelor organismului. Acest echilibru la rândul său este foarte important în prevenirea afecţiunilor de natură canceroasaă şi a proceselor de la nivel celular resposabile de detoxifierea organismului şi îmbătrânire.
Vezi mai multe produse

Lista marci

Lista marci

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!